vineri, 27 februarie 2015

Un idéal esthétique

Swan Cygne Pierre-Pflimlin Rhin Alsace Baden-Württemberg France Germany
Pont Pierre-Pflimlim, aprilie 2014
Nu am considerat lebăda ca fiind în esență o creatură așa de ambivalentă până nu am pus piciorul pe pedală în Franța pe meleagurile Alsaciei și m-am trezit redirecționat de pe pista de bicicletă din cauza unui abuz din partea unor aripi întinse, articulate agresiv înspre mine.

Mda, teritoriul trebuie respectat, gâsco! Această frumusețe abundentă pe malurile Rinului, prin parcurile Strasbourg-ului, pe canalele de la țară și pe oriunde mai există apă și o sursă permanentă de resturi de pâine uscată a devenit brusc antitetică încât mă face să tremur doar la gândul că vine iar primăvara.

Antitezele persistă și în alt sens: își trăiește copilăria ca fiind urâtă, își resuscitează apoi maturitatea ca fiind un ideal estetic. Că gâsca-i tot gâscă a adus-o în Viena la un gustos proțap într-una dintre legendele moderne românești, iar splendoarea mișcărilor din baletul acompaniat de muzica lui Tchaïkovski i-a adus în schimb adorație culturală seculară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu